marți, 28 aprilie 2009

1 Mai

Ma intrebam de ce Romania a ajuns printre cele mai proaste tari (cel putin asta e parerea mea, daca nu e asa puteti sa ma contraziceti), dar in loc sa se gaseasca solutii pentru a iesi cat mai repede din asa zisa criza economica, stimatului Vanghelie cu almanahele lui cu tot, a decis ca pe data de 1 Mai sa organizeze o "petrecere romaneasca", adica cu mici si bere.

Se presupune ca cele care vor vinde sunt niste fotomodele, iar cea care vinde cei mai multi mici va castiga titlul de miss 1 mai, ma mira cum de nu vor sa o intituleze miss mic, asa ca baietii care nu au acasa ce vedea, duceti-va vineri in Parcul Izvor si poate reusiti si voi sa faceti rost macar de un numar de telefon(chiar daca e corect sau gresit)


Traim in Romania, iar asta ne ocupa tot timpul!

ce este hi5-ul?

Deschizand caietul de matematica(caci maine am teza, nu din alt motiv) si vazand toate exercitiile alea aiurea, m-am gandit : oare la ce o sa imi foloseasca mie la 30 de ani ca stiu sa determin o functie sau ratia unei progresii aritmetice?:



Dar o mai mare pierdere de timp imi dau seama ca esti hi5-ul,chiar daca, probabil din obisnuita, il deschid zi de zi. Reprezinta si un avantaj pentru noi, bobocii pentru ca am reusit sa ne cunoastem noii colegi la inceputul anului, dar si dezavantaje caci, de cele mai multe ori este vizibila prostia omeneasca.

Din pura curiozitate am intrebat cativa colegi, din preacunoscuta clasa 9H despre hi5 si am primit raspunsuri in concordanta cu ce ma asteptam, adica unii au zis ca este "bun in momentele de plictiseala", altii ca nu mai au asa ceva, iar ceilalti "pentru a reusi sa ii dea unei persoane interesate de ei mai multe date intr-un timp mai scurt"

H-ul este practic ce pot zice:))?

Termin ideile despre hi5, caci maine urmeaza o zi greeaa...incepand cu chimie si teza la mate, iar acum trebuie sa o conving pe zuzu sa nu mai doarma ci sa mai deschida si ea caietele:D

luni, 27 aprilie 2009

pitzi

un subiect auzit in orice colt al liceului, in metrou, la un bar etc.



Se pare ca este la moda, mai nou, sa porti niste"toace" de minim 10 cm, pe care dabea avansezi, cu sacul(adica geanta) pe o mana si pe cealalta cafeluta de dimineata, parul intins cu placa, unghiute false, si prea bine cunoscutele adresari : hai fata, am ramas fara baterie la telefon, nu o sa mai pot vorbi cu iubitul toata ziua.



Da, stiu credeam ca in acest liceu aparent cult nu vom da peste asa ceva, dar aceste specimene impreuna cu manelistii ne fac sa ne simtim prost ca noi nu avem genti prada sau curele D&G.

Pentru persoanele care se simt, mie imi pare rau, dar nu imi voi cere scuze:))

alta etapa


Un nou blog...o noua viata:)
incepe sa-mi fie dor de tot ce inseamna generala,multe amintiri intr-o singura cladire roz cu gratii negre, pe care cu totii am urat-o timp de 8 ani.
Dar cum trecutul a ramas in urma, si viitorul meu inseamna Mishu pentru cel putin 3 ani si cateva luni de acum in colo voi lasa povestirile plictisitoare de atunci.
Probabil cel mai bun lucru pe care l-am intalnit aici a fost prietenia...si nu una oarecare ci cea adevarata, pe care nu o gasesti la orice colt de strada.

Cat despre profesori, deja m-am saturat sa aud : ai venit la Mihai Viteazul inseamna ca trebuia deja sa stii tot ce intreb.In fine, in aceste 7 luni (daca ma ajuta bine matematica) am reusit sa inteleg cum trebuie sa "manipulezi "specimenele numite profesori si nu pentru a lua nota 10 ci pentru a trece clasa. Emotiile de la sfarsitul semestrului sunt mai mari decat cele dinaintea capacitatii, respectiv a tezelor unice in cazul meu.

In ultimele zile se aud rugaciuni, de ex: da doamne sa trec si eu la chimie si la fizica.


Per ansamblu cred ca vom putea supravietui aici. :)